2017. Life & Travel

Este momentul perfect să rememorăm anul 2017, chiar acum când ne apropiem de sfârșitul și, totodată, începutul unui alt an din viața într-o continuă călătorie pe Planeta Albastră.

 

2017 în Life
  • Pentru Alexandru și Cristina (😊), adică noi, cei care scriem și meșterim pe <dordetur>, 2017 a avut atât momente faine (asta însemnând chiar și un simplu “te iubesc” într-o zi oarecare sau muuulte clipe frumoase prin călătoriile noastre), cât și momente greuțe, când am fost triști, când ne-am lovit de frustrări sau de probleme cu joburile. Putem spune că am reușit să comunicăm mai mult unul cu celălat (life as a couple) și să fim un pic mai calmi și mai răbdători cu noi înșine și cu cei din jurul nostru (everyday life) .
  • Din punct de vedere profesional, am trecut prin niște stări de tranziție care ne-au adus ceva stres și întrebări de genul o fi bine sau o fi rău?. Provocări au fost la tot pasul, dar noi, ca de obicei, le-am acceptat pe toate. Înainte, birjar!

 

dordetur-in-2017

 

2017 în Travel
  • cel mai frumos moment a fost, fără îndoială, relansarea acestui blog 😊 în luna martie.

Ținem să precizăm că nu avem sponsori (și nici nu reprezintă un obiectiv principal), nu ne-a finanțat nimeni cu nici măcar 1 leu călătoriile (și asta nu ne-a oprit să vedem lumea), nu am scris și nu vom scrie articole care să nu reflecte părerea noastră, dobândită în urma unor experiențe reale (aviz celor care vor să ne contacteze).

  • am părăsit de 3 ori granițele țărișoarei noastre: prima plecare am avut-o în martie la Lisabona. A urmat apoi sejurul de vară-toamnă (septembrie) pe insula grecească Thassos. Ultima călătorie a fost la începutul lui decembrie, în Londra și împrejurimi.
  • nici în România nu ne-am lăsat păgubași și am reușit să facem un mini-circuit primăvăratec prin Sighișoara-Biertan-Saschiz, urmând ca, în plină vară, să călătorim pe “ruta ocolitoare” a Văii Prahovei: Slănic Prahova-Cheia-Brașov-Râșnov.
  • nu am renunțat nici la peisajele munților noștri minunați. Ne-am încălzit cu urcușul spre Stâna/Poiana Regală din Sinaia (la început de vară) și ne-am îndeplinit o dorință, aceea de a face o drumeție pe vârful Omu. S-a întâmplat într-o zi de iulie.

Trăgând o linie orizontală, au fost 365 de zile cu bune și cu rele. Poate că, până la urmă, a fost un echilibru echitabil.

În ultimele momente ale lui 2017, nu ne dorim altceva decât un pic de liniște sufletească și ceva odihnă fizică (nu prea multă, că strică). Ceea ce vă dorim și vouă.

La mulți ani tuturor!

 


Te așteptăm să socializăm pe pagina de Facebook.

Primește articolele noastre direct în căsuța ta de e-mail. Locul îl rezervi gratuit de AICI.

Lasă un comentariu | Leave a Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *