3 ani consecutivi de vacanță în Grecia. Ne-am săturat?

Anul acesta am fost pentru a treia oară consecutiv în Grecia, pentru ne odihni și relaxa în ceea ce numim vacanța de vară, chiar dacă noi am fost de fapt cam la jumătatea lui septembrie. 😛

Despre prima experință grecească, pe Riviera Olimpului (2015), am scris aici, a urmat apoi primul nostru sejur pe o insulă grecească – Lefkada (2016), și ultima vacanță, din care tocmai ne-am întors, a fost tot pe o insulă – de data asta în Thassos.

 

parcul-national-olimp-grecia

Drumeție ușoară la muntele Olimp, acces prin Litochoro (2015)

dordetur-in-nidri

Un selfie de Nidri, insula Lefkada (2016)

insula-thassos-punct-de-belvedere

Punct de belvedere din Limenas, insula Thassos (2017)

 

De ce alegem Grecia?

Pentru cel puțin 3 motive…

  1. Peisaj foarte variat

Imediat cum pășim în Grecia, avem un sentiment tare frumos și uităm cam de tot. S-a întâmplat de fiecare dată. Dar, chiar dacă au munte și mare la un loc, insule mărginite de ape turcoaz, locuri pline de cultură și legende antice… nu înseamnă că totul merge de la sine. Pentru că prețioasa zicală – omul sfințește locul – e valabilă până și în paradis. Da, Grecia este un paradis natural, cu zone ușor de accesat, dar și cu locuri create parcă special să ajungi mai greu sau chiar deloc…

  1. Servicii în raport cu costuri

Grecul face cam tot ce îi stă în pricepere să te convingă să îi alegi serviciul. Un exemplu evident este la taverne. Are în sânge spiritul de negustor, cu toate că unii sunt parcă prea agasanți. Încercăm să-i evităm pe aceștia sau îi alegem dacă avem un pont bun dinainte. Micile detalii pot face diferența: un ouzo din partea casei, un desert la final, un pahar cu apă, o vorbă bună sau orice alt gest frumos, precum o strângere de mână sau un mulțumesc în limba ta (este aproape imposibil să nu îți vorbească un grec în română, fie ea și stâlcită).

Din experiența noastră, pe scurt: servicii de la mediocre la excelente în materie de gastronomie (foarte rar am găsit mâncare cu adevărat proastă), servicii foarte bune la transportul local pentru a ajunge în diverse locuri (autobuze cu aer condiționat, orar respectat în 95% din cazuri), servicii pe plajă gratuite sau cu costuri minime de consumație de 3 Euro (șezlong, duș, cabină de schimb, wi-fi etc.). Nu excelează întotdeauna la cazare tip studio, dar până la urmă sunt ok (oricum noi nu stăm prea mult prin cameră).

Costuri estimative per sejur 7 nopți/2 persoane (fără cazare și transport): Riviera 350 , Lefkada și Thassos cam pe la +400 . Ne referim la alimentație, excursii opționale, șezlong/consumație la plajă, transport local cu autobuzul, ceva suveniruri, alte mici cumpărături.

  1. Atmosferă de concediu

Grecia este despre lenevit pe un șezlong (fără a exagera totuși prea mult), sorbind dintr-un frappe delicios sau un Mythos rece, sau despre plimbare la greu, de dimineață până seara pe alte plaje, situri arheologice, așezări pescărești, sate tradiționale… Noi reușim de fiecare dată să îmbinăm ambele activități (nu ne place să stăm prea mult locului), ceea ce îți recomandăm și ție! Indiferent ce tip de călător ai fi, în Grecia găsești atmosfera reală de concediu pe care o cauți după 6-7-8 luni de muncă și stres cotidian. Cu greu am reușit să ne enervăm pe ceva sau să avem anumite griji la fața locului. Întotdeauna ne-am simțit în siguranță când am călătorit în Grecia, găsind aici una dintre cele mai plăcute atmosfere de vacanță.

plaja-limenas-insula-thassos

La plajă în Limenas, Thassos

 

Ce am putea învăța de la greci?
  • Să ne relaxăm și să ne simțim bine. Știi deja, grecii au siesta de după amiază… Pun mult accent pe odihnă, familie, socializare la un frappe sau un pahar de tărie. Unii zic că sunt puturoși (or fi și d-ăștia), dar noi spunem că sunt echilibrați și că au un stil de viață cel puțin interesant. Am văzut greci supărați, dar nicidecum stresați sau, mai bine zis, panicați ca noi… Viața grecilor curge mult mai lent și mai… simplu!
  • Să muncim mai eficient, să vrem mai mult și să fim mai isteți. În Grecia am observat parcele mici agricole foarte îngrijite, am văzut că și o casă modestă poate să fie frumoasă, am văzut că știu să atragă bani (fonduri UE) pentru acces și transport aproape impecabile pentru această zonă a Europei. Nu, nu îi considerăm un model, dar au niște aspecte care ne dau de gândit uneori.
  • Să apreciem mai mult produsele locale și să încurajăm dezvoltarea lor. Oamenii ăștia încă au băcănii clasice, magazine locale, patiserii locale etc. și se susțin unii pe alții. Un simplu exemplu: taverna X se aprovizionează cu cărnăraie de la măcelăria locală Y. Parcă-i sănătoasă practica asta, nu?
  • Să zâmbim/ajutăm dacă lucrăm în industria serviciilor (și nu numai). Asta ne-a explicat Stratos – proprietarul tavernei Stratos din Limenas – Thassos. Este de datoria ta să îi zâmbești omului. Nu știi ce probleme are acasă. Fă-l să se simtă bine! Nu este greu să te prinzi, grecii știu să facă turism și au o ospitalitate de invidiat. Același Stratos ne-a recunoscut și că este aspru cu angajații care nu îi respectă regulile, ceea ce îi dovedește încă o dată profesionalismul. Nu i-ai zâmbit turistului? Te-a taxat!
  • Optimismul! După părerea noastră, acesta este secretul grecilor. Atitudinea optimistă în orice circumstanțe și bucuria lor de a trăi ne fac să îi invidiem puțin, dar nu ai cum să nu îi placi. Și să încerci să le adopți stilul. După cum spunea o grecoaică de la care am cumpărat niște magneți în ultima zi în Limenas: So sad early in the morning? Impossible!
  • Bonus: Dragostea pentru pisici! 😀 Nu de puține ori, în porturi, vezi pescari în propriile ambarcațiuni, care aruncă din prada lor peștii mai mici pisicilor pofticioase care stau înșirate la mal. Pisica și grecul conviețuiesc împreună parcă din totdeauna. Deci relația om-animal poate funcționa destul de simpatic.
pisici-grecia-nidri

Locuitori din Nidri, Lefkada

 

Ne-am săturat?

Prin cele scrise și nescrise, evident că NU! 😊

Grecii, la finalul vacanței, sunt aproape convinși – și pe bună dreptate – că au reușit să te facă să revii la anul. Dețin suficiente atuuri (peisaj, servicii, atmosferă, dar și alte aspecte pe care le poți observa doar experimentând) care să te convingă să te reîntorci cu drag. În același loc sau în altul.

 

Efcharistó, Elláda!

steagul-greciei

 


Pe tine ce experiențe te leagă de Grecia? 😊

Reserve your FREE spot!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *